Un copil,un profesor, o carte și un stilou pot schimba lumea. - Malala Yousafzai

Micul Mare Erou

Image
micaulmareeroupozaprincipala
Body

         Cu ocazia Centenarului, urmează să fie scrisă o carte de peste 1000 de elevi, numită „MICUL MARE EROU”.

         Colegiul Național „Traian” este singura școală din județul Mehedinți care a participat  la acest proiect internațional împreună cu 42 de școli din România și 3 școli din diaspora. În cele 3 zile de lucru, 29 de elevi din clasa a VII-a au creat o poveste captivantă și emoționantă, acțiunea plasându-se în timpul Primului Război Mondial, în pragul Marii Uniri.

         Personajele principale, la început doi copii inocenți, ajung să înfrunte adevăratele obstacole ale vieții, fiind nevoiți să se maturizeze mai devreme decât copiii din ziua de astăzi.

Cei doi, Rareș, fiul unui grădinar și Adela, fiica unui om politic înstărit, leagă o prietenie pusă la încercări grele de-a lungul timpului.

         Așadar, proiectul s-a dovedit a fi unul admirabil, la care toți micii autori au participat cu mare drag și au avut șansa să își promoveze patriotismul și atașamentul față de valorile fundamentale.

 miculmareerou1

miculmareerou2

Tags